ce bine că eşti, ce mirare că sunt...

Miercuri seara. Adică Folk Night. Unde? În Iron City. Sau locul unde se întâmplă toată magia...
Ca şi precedenta, fusese o zi plouată (marţi mi-am uitat umbrela, miercuri pelerina de om invizibil, aşa că am fost expusă unor precipitaţii puternice care cădeau, fără nesaţ, şi din cer şi din jur, de la oameni binevoitori). După mai multe drumuri enervant de ciclice, la finele cărora mi-am dat seama că, oricât te-ai strădui să treci de un cap-sec, întotdeauna mai e unul în spatele lui, care te aşteaptă să îţi râdă în faţă sau să îţi dea peste nas, am mers în Iron City, însoţită de trei zâmbete largi şi cu mult chef de muzică bună.
Am cerut şi mi s-a dat.
Am fost răsplătită din plin pentru penitenţele mele din timpul zilei cu muzică parcă croită după pofta ce-am poftit: cu folkul copilăriei, folkul moştenit de la mama, folkul cântat la munte, cu prieteni noi şi mai puţin noi, folkul atât de bine ştiut, folkul proaspăt descoperit, folkul trăit cu ochii închişi, folkul ţipat şi dansat în glumă......şi acolo am redescoperit o chestie, pe care am învăţat-o pe viu de la a mea domnişoară învăţătoare, şi ea un om cu o chitară: că folkul cântat bine, adică sincer, că muzica bună pot scoate la suprafaţă tot ce mai bun în oameni, că pot uni ceea ce, sub alte circumstanţe, nici măcar nu ar putea sta în aceeaşi cameră. În preajmă, erau perechi de străini, despre care garantez că nu ar fi putut purta o conversaţie de mai mult de cinci minute fără ca unul sau celălalt să se enerveze şi să îl pocnească (pe viu sau în imaginaţie) pe celălalt. Şi totuşi, i-am surprins fredonând aceleaşi versuri, la fel de timid şi cu aceeaşi mimică: un pic mai plină, decât era înainte să înceapă concertul. Nu ştiu, încă, un alt fenomen, în afară de cel muzical, care să se poată lăuda cu acest efect asupra oamenilor....parţial, face asta şi sportul în momentele lui bune, dar chiar şi atunci minunea rămâne incompletă.
Captivă într-un vers al lui Nichita Stănescu, pe care îl trăiesc de câteva săptămâni încoace, mi-am reconfirmat un truism personal: sunt muzica pe care o ascult....sună banal, poate şi un pic melodramatic, dar e, până la urmă, unul dintre puţinele lucruri total adevărate pe care le pot consemna aici.